In ultima vreme ma gandesc ca macar de Craciun ar trebui, teoretic, sa fim mai buni. De ce? Pentru ca asa suntem invatati de mici, pentru ca asa spune toata lumea, pentru ca ne-a intrat ideea asta in cap si nu ne mai iese. Pentru ca in timpul anului suntem prea ocupati sa muncim, sa traim, sa bem, sa ne distram, sa protestam, sa platim taxe, spagi, medicamente. Asa ca, pe sfarsitul anului ar trebui sa fi epuizat lista de lucruri de facut, astfel incat sa ne ramana timp ca sa fim mai buni.
Sa fim mai buni… Mai buni cu cei din jurul nostru si, de ce nu, mai buni cu noi insine. Dar partea asta, ultima, nu ne-o prea spune nimeni. Asa ca ne chinuim sa intram in liniile generale de sezon si sa fim mai buni cu cei din jur, de cele mai multe ori, cu falsitate, uitand cu desavarsire ca si noi meritam un pic de bunavointa de la propria persoana.
Poate ar trebui sa ma intreb de fapt de ce vreau sa fiu mai bun? Doar pentru ca asta mi se repeta an de an in perioada Sarbatorilor de catre crainici TV ipocriti, cu voci mieroase si zambete calde? Sau pentru ca ma gandesc ca daca PAR mai bun in ochii altora, chiar sunt un alt om? Sau pentru ca asta mi-au spus mama si bunica la varsta la care inca mai aveam urechi sa le aud?
Eu cred ca Sarbatorile sunt doar un pretext ca sa ne amintim ca nu trebuie sa ne adancim in vesnica lupta pentru putere si bani si sa uitam ca mai sunt si alte lucruri pe lumea asta, lucruri mai importante poate.
Cred ca ne amintesc ca a mai trecut un an si ca e momentul sa facem tot ce am amanat pana acum, cel mai adesea, sa fim mai buni, in mod sincer.
Daca suntem mai buni doar de sarbatori, de fapt nu facem decat sa incercam sa ne impacam pe noi ca .. “uite, am reusit sa fiu mai bun, deci pot, doar ca de obicei n-am timp”.
De cele mai multe ori ar putea fi atat de usor sa fi bun, incat nici macar nu ne dam seama cat de rai suntem actionand invers.
Oare cat de greu e sa-i zambim unui functionar agitat si “scarbos” intr-o zi in care a avut de-a face cu inca 100 ca noi, cat de greu e sa nu ne holbam la o persoana cu dizabilitati si sa-l tratam ca si cand n-am observat nimic (poate chiar sa-l ajutam fara sa-l facem sa se simta inferior), cat de greu e sa oprim masina, lasand un alt sofer sa iasa din parcare (chiar daca auzim claxoane si injuraturi din spate)? … si as putea continua, dar nu vreau s-o lungesc foarte tare. Ce vroiam sa evidentiez e faptul ca putem fi buni in fiecare zi, fara mari eforturi, nu doar de sarbatori donand o suma de bani la nu stiu ce teledon si asteptand o minune de la Dumnezeu ca … “uite ce om bun am fost!”.
Sunt perfect de acord cu tine. Un om bun nu are nevoie de o ocazie speciala ca sa demonstreze ca e bun. Un om bun nici macar nu are nevoie sa demonstreze asta. El e bun pur si simplu, in fiecare clipa a existentei sale. Insa oamenii acestia sunt atat de rari incat atunci cand gasesti unul e bine sa il pastrezi cat mai mult prin preajma, pur si simplu ca sa iti infrumuseteze viata prin prezenta sa, ca sa te influenteze in bine, sa iti arate o parte a lumii pe care poate nu o mai vezi de cand erai copil.
Marea majoritate a oamenilor uita insa ca bunatatea are si ea un loc in viata noastra si ca nu cere eforturi speciale. Cred ca e vorba putin si de instinctul de turma al speciei 🙂 Ne luam dupa ce vedem in jur, in loc sa judecam cu ceea ce avem pe umeri.
Nu, nu e greu sa fim buni in fiecare zi. Dar daca nu reusim, macar pe ultima suta de metri sa ne redresam si sa facem un gest frumos. Are fratele meu o vorba: “Nimic e bun?” Mai precis… decat nimic, primesc si farama de bunatate pe care fiecare o are de oferit MACAR de Sarbatori. Nu pentru ca asta ii face pe ei sa se simta mai bine fiindca au facut o fapta buna ci pentru ca din faramele astea adunate, unii oameni isi iau speranta de a mai trai un an.